WTFCS Community | Gaming community @ since 2011

Full Version: Figo candidează împotriva lui Blatter la şefia FIFA.
You're currently viewing a stripped down version of our content. View the full version with proper formatting.
Luis Figo a anunţat că va candida la alegerile pentru desemnarea noului preşedinte al FIFA. Portughezul a devenit astfel cel mai important adversar al lui Sepp Blatter la votul care va avea loc pe 29 mai şi la care vor participa 209 membri din fotbalul mondial.

"Îmi pasă de fotbal, dar ce văd atunci când vine vorba de imaginea FIFA din ultimii ani nu îmi mai place. FIFA se asociază cu scandalurile şi acesta este primul lucru care trebuie schimbat.

Am vorbit cu foarte mulţi oameni din fotbal, jucători, manageri sau preşedinţi. Toţi cred că trebuie făcut ceva. Am văzut şi reacţia fanilor de la CM 2014 faţă de FIFA. Este momentul schimbării preşedintelui", a declarat fostul internaţional lusitan.

Blatter candidează pentru al cincilea mandat la şefia FIFA şi rămâne principalul favorit la câştigarea alegerilor. Până acum, şi-au mai anunţat candidatura Jerome Champagne, fostul angajat al FIFA, Michael van Praag, preşedintele federaţiei olandeze, Ali Bin Al-Hussein, preşedintele federaţiei iordaniene şi fostul internaţional francez David Ginola.

Luis Figo a evoluat pentru echipe mari ale fotbalului european, precum Barcelona, Real Madrid sau Internazionale. Portughezul a câştigat UEFA Champions League cu "galacticii", în 2002, şi şi-a însuşit opt titluri de campion în carieră.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat pentru site-ul oficial al forului că îl va susţine pe Michael van Praag, membru în Comitetul Executiv UEFA, în cadrul celui de-al 65-lea Congres FIFA.