WTFCS Community | Gaming community @ since 2011

Full Version: Gâlcă i-a spionat pe rapidişti la meciul cu Debreceni. "Cred că a plecat îngrijorat"
You're currently viewing a stripped down version of our content. View the full version with proper formatting.
Costel Gâlcă se pregăteşte deja pentru returul Ligii I. Tehnicianul Stelei şi membrii staff-ului său s-au aflat în tribună la meciul amical pe care Rapid l-a disputat în Antalya împotriva maghiarilor de la Debreceni.

Campioana va juca în prima etapă a returului contra giuleştenilor, iar antrenorul roş-albaştrilor a dorit să-şi vadă la lucru viitoarea adversară, care a pierdut partida de sâmbătă cu scorul de 2-1, după ce a condus cu 1-0.

În ciuda eşecului, portarul giuleştenilor, Mircea Bornescu, este de părere că echipa a jucat bine şi că i-a oferit motive de îngrijorare lui Gâlcă.

"Cred că reprezentanţii Stelei au plecat îngrijoraţi de la meci, mai ales după cum am jucat în prima repriză. Au venit jucători de valoare şi cred că ne putem salva", a declarat Bornescu.

În acelaşi timp, unul dintre noii veniţi în Giuleşti, fundaşul central Aritz Borda, avertizează că el şi noii săi colegi vor da totul pentru a câştiga în faţa liderului.

"Acum avem mulţi jucători noi, dar vom da totul ca să câştigăm, avem nevoie de victorie", a spus jucătorul spaniol.

Autorul golului în meciul cu Debreceni, Fred Benson, consideră că jocul cu Steaua va fi foarte important pentru parcurusul ulterior al Rapidului, care încearcă să evite retrogradarea.

"Pentru noi va fi un examen foarte important, ne-am antrenat din greu şi abia aşteptăm acest meci. E primul meci, ştim ce trebuie să facem, să tragem tare şi să nu retrogradăm, va fi un joc foarte important pentru noi", a spus atacantul olandez.

Costel Gâlcă a avut o zi plină, el fiind prezent şi la amicalul selecţionatei divizionare a României cu Bulgaria, unde şi-a urmărit jucătorii convocaţi de Anghel Iordănescu.