WTFCS Community | Gaming community @ since 2011
NEWS XCOM: Chimera Squad, un nou joc al seriei XCOM, va fi lansat pentru PC - Printable Version

+- WTFCS Community | Gaming community @ since 2011 (https://www.wtfcs.com/forum)
+-- Forum: WTFCS - GAMING (https://www.wtfcs.com/forum/forum-1035.html)
+--- Forum: Stiri gaming (https://www.wtfcs.com/forum/forum-2923.html)
+---- Forum: Stiri gaming (https://www.wtfcs.com/forum/forum-3427.html)
+---- Thread: NEWS XCOM: Chimera Squad, un nou joc al seriei XCOM, va fi lansat pentru PC (/thread-68918.html)



XCOM: Chimera Squad, un nou joc al seriei XCOM, va fi lansat pentru PC - mihay111 - 04-18-2020

XCOM: Chimera Squad, un nou joc al seriei XCOM, va fi lansat pentru PC
2K Games şi studioul Firaxis au dezvăluit XCOM: Chimera Squad, un nou joc de sine stătător al seriei XCOM, ce urmează să fie lansat săptămâna viitoare pentru PC.

Acţiunea din XCOM: Chimera Squad va avea loc la cinci ani după evenimentele din XCOM 2, oamenii, hibrizii şi extratereştrii trăind acum în armonie şi pace pe Pământ. Însă eforturile de a crea o nouă civilizaţie multi-rasială nu sunt pe placul tuturor, City 31, un veritabil model al păcii şi colaborării de după război, fiind ţinta mai multor grupări radicale. Împotriva acestora se ridică Chimera Squad, o forţă de elită formată din agenţi oameni, hibrizi şi extratereştri, ce vor fi nevoiţi să colaboreze pentru a învinge această nouă ameninţare.
În ceea ce priveşte gameplay-ul din XCOM: Chimera Squad, jucătorii vor avea la dispoziţie 11 agenţi unici, cu propriile personalităţi şi abilităţi tactice, aceştia urmând să fie împărţiţi în clase specializate, dar şi complementare. Astfel, cuplarea agenţilor din clase complementare va permite executarea unor manevre cooperative, de care ar putea depinde soarta anumitor misiuni.

Confruntările clasice pe ture vor fi condimentate de ingrediente noi precum situaţiile de “breach”, în care trebuie dobândit accesul în anumite clădiri, iar rolurile agenţilor trebuie atribuite cu atenţie înainte de asalt, dar şi de un nou algoritm de determinare a ordinii în care fiecare participant la luptă îşi va putea executa tura. Nu în ultimul rând, în afara misiunilor propriu-zise, jucătorii vor fi însărcinaţi cu gestionarea unei baze de operaţiuni avansate, unde trebuie să prioritizeze sarcinile, investigaţiile şi cercetările atribuite fiecărui agent în parte.
XCOM: Chimera Squad va fi lansat pentru PC, prin intermediul Steam, pe 24 aprilie 2020 şi va beneficia, în perioada apariţiei, de un preţ promoţional. Astfel, până la sfârşitul lunii aprilie, XCOM: Chimera Squad va putea fi achiziţionat pentru numai 10€, urmând ca, de la 1 mai 2020, preţul să crească la 19,99€.
sursa: You are not allowed to view links. Register or Login to view.